Ignoranţa nu are început dar are un sfârşit. Pentru cunoaştere există un început dar niciodată un sfârşit.
(citat din înţelepciunea orientală)


Să-nveţi s-alungi din suflet ura
Ca să fii veşnic ca natura!
Ce ştie ea şi noi nu ştim?
Ştie-a trăi. Noi, să murim.

joi, 22 august 2013

Aprinde lumina!

Când zeci de dorinţe
Te fac prizonier,
Tu spune-le-ndată:
Se poate şi sper!

Când gânduri te-apasă
Cu-a lor răutate,
Priveşte în faţă
Şi uită de spate!

Aprinde lumina
Să-mprăştii durerea,
S-alungi neputinţa,
Să-i simţi mângâierea!

Aprinde speranţa
Cea slabă şi stinsă
Şi las-o să ardă,
De flăcări cuprinsă!

Când bezna te-mbracă
În mantia-i sumbră,
Cu soarele-n suflet
Topeşti orice umbră!

Când mlaştina pare
Că vrea să te-nghită,
Arată-i puterea
Cea nemărginită!

Sunt oameni ce-ncearcă
Să curme-a ta pace,
Spunând că nu-i bine
Să faci ce îţi place.

Răspunde-le astfel:
Că încă visează,
Când vocea dorinţei
Nu şi-o urmează!

Aprinde-o cunună
De stele spre ei,
Să vadă lumina,
Căci poţi, dacă vrei!

Nu crede invidia
Ce plânge şi minte
Că nu poţi ajunge
C-un pas înainte!

Să n-asculţi vreodată
De vocile-amare,
Ce vor să te vadă
Călcat în picioare!

Aprinde credinţa
Şi stinge uitarea,
Căci viaţa aşteaptă
Să-ţi afli cărarea!


Vizitează şi blogul Carti de Lumina: http://cartidelumina.wordpress.com/

luni, 5 august 2013

Spune-mi despre tine!



Spune-mi dacă eşti mai mult decât un vis
Care se îndepărtează pe aripile dimineţii,
Lăsând în urmă o fereastră
Spre o altă realitate.

Spune-mi dacă eşti o iluzie pierdută şi regăsită,
Născută din dorinţa de a cunoaşte
Adâncul oceanului iubirii,
Dincolo de valuri.

Spune-mi dacă eşti un înger păzitor
Care veghezi asupra mea din cerul tău îndepărtat,
Conducându-mi paşii rătăciţi
Către liman.

Spune-mi dacă eşti o amintire dureroasă
A iubirilor şi trădărilor îngropate
Sub zidurile prăbuşite
Ale timpului.

Spune-mi dacă eşti o speranţă de evadare
Din monotonia previzibilă a zilelor de ieri şi mâine,
O scânteie care îmi aprinde credinţa
În schimbare.

Spune-mi dacă eşti o viziune fără nume,
O străfulgerare a unui viitor posibil,
Care ar putea face un salt cuantic
Spre realitate.

Spune-mi dacă eşti un alt eu al meu,
Care se luptă să ajungă la lumină,
Ieşind din mlaştina întunecată
A negărilor.

Spune-mi dacă eşti o dovadă a puterii
De a aduce la viaţă universuri şi dimensiuni,
Cu care m-a înzestrat
Creatorul meu.

Îmi vei spune că eşti toate acestea şi încă mult mai multe
Şi că întotdeauna vei fi orice am nevoie să fii,
Lăsându-mă să câştig de fiecare dată
Jocul identităţilor.

Eşti darul meu cu nenumărate feţe,
Eşti o oglindă care mă ajută să mă cunosc,
Eşti esenţa universului comprimată într-o dorinţă,
Eşti iubirea mea de la începutul timpului.