Gaia

De ani şi ani,

Ea ne veghează;

Când noi dormim,

Rămâne trează.

Noi nu simţim,

Dar ea trăieşte

La fel ca noi,

Şi ne iubeşte!

Când suferim,

Ea se-ntristează;

Când noi vibrăm,

Şi ea vibrează.

Când noi vorbim,

Ea ne ascultă,

De-i gând frumos,

Sau de-i insultă.

Când o-ntrebăm,

Ea ne răspunde,

Şi-ncet în suflet

Ne pătrunde.

Când o lovim,

Simte durerea,

Dar tot ce strigă

E tăcerea.

O chinuim,

Dar ea nu plânge;

Pe toţi în braţe

Ea ne strânge.

Iar când uităm

Că ea există,

Ea nu ne ceartă,

E doar tristă.

Nu ne vorbeşte

În cuvinte;

Prin flori, de ea

Ne-aduce-aminte.

Prin vânt,

Cutremur şi furtună,

Ne cere doar

O vorbă bună.

Prin fructele

Ce le culegem,

Ne-ndeamnă

Să o înţelegem.

Din trupul ei,

Ea ne hrăneşte;

De n-ar fi ea,

Nimic n-ar creşte.

Ea ştie doar

Să dăruiască;

Dar ştie omul

Să primească?

The change (Me and Myself)

There are people on their way,

There are people led astray;

I don’t know where I belong

And I feel my life is wrong!

Nothing’s wrong, it’s an illusion,

Wrong is only your conclusion!

So be grateful to your way,

‘Cause it brought you here, today!

There are people who can tell

They have never been so well;

But I’d like to change it all,

Can’t go on, I think I’ll fall!

But who says that you can’t do

Anything that’s good for you?

And who says that you can’t change

All your life and rearrange?

The decision now is yours,

If you want to, close the doors!

Be your freedom, not your worry,

Be the hero in your story!

Don’t give up your dreams, hold on!

If you sleep, your life is gone!

So, be here and have some trust,

Don’t step back into the past!

Your experience is a treasure

Much too precious to be measured;

Use your past to grow and learn,

But don’t let its fire burn!

If your faith is strong enough,

Sooner than you think, you’ll laugh!

Good things wait for you to see:

You can get what you can be!

Singur

Te văd stingher, cu ochii trişti

Şi capul aplecat,

Nici nu respiri, nici nu te mişti,

Prezent, dar şi plecat.

În jurul tău se învârtesc,

Dansând un dans nebun,

Mulţimi de oameni ce-ţi vorbesc,

Dar nu-i asculţi ce spun.

Şi simţi cum te apasă greu

A ta singurătate,

Când vezi în preajma ta mereu

Doar feţe-nstrăinate.

Te-ndepţi cu gândul spre un loc

Cât mai îndepărtat,

Şi vrei să te retragi din joc,

Rănit şi tulburat.

Călătoreşti la nesfârşit,

Spre cer urcând pe scări,

Căutându-ţi visul împlinit

În alte depărtări.

Nimic nu-ţi este interzis,

Cu sufletul visezi

Să ştii ce încă n-a fost scris,

Să afli şi să crezi.

Dar lumile ce le clădeşti

Se năruie pe rând,

Şi iarăşi singur te trezeşti,

Doar cioburi culegând.

Te-aduni încet şi te ridici,

Dar ochii îi deschizi

Şi vezi din nou acel „aici”

Ce-ai vrut să îl ucizi.

Eşti prizonier, nu poţi scăpa,

Tu nu eşti liber încă,

Şi stai în inchisoarea ta

Cea rece şi adâncă.

Din tine simţi că se desprind,

Şi-ţi curg apoi prin vene,

Bucăţi de suflet suferind,

Ce plânge şi se teme.

Dar fă-ţi curaj şi nu privi

Prăpastia de sub tine,

Căci cineva-ntr-o zi va şti

Durerea să-ţi aline!

Alergam

Îmi amintesc că alergam

Printr-o pădure deasă,

Dar nu ştiu unde mă duceam,

Spre ce sau cine mă-ndreptam,

Fugeam, poate spre casă.

Nu ştiu decât că mă temeam

Că va fi prea târziu,

Dar înapoi nu mă uitam,

Şi doar s-ajung eu mă gândeam,

S-ajung, atâta ştiu.

Mi-aduc aminte că strângeam

În suflet disperare,

Şi parcă forţă nu aveam,

Şi doar sfârşeala o simţeam

Luptând să mă doboare.

Pe lângă mine, eu vedeam

Copaci cu trunchiuri groase,

Şi printre ei mă strecuram,

De crengi răzleţe mă loveam,

Ca săbiile scoase.

Fără oprire alergam,

Şi-n sus, cu gândul trist,

Spre cer privirea mi-o-ndreptam,

Şi cu ardoare mă rugam,

Să nu mor, să rezist.

Şi parcă locul ce-l căutam

Mereu se-ndepărta,

Dar să renunţ eu nu puteam,

Căci un pericol ce-l ştiam

Venea, se-apropia.

Din când în când mă-mpiedicam

De pietre, rădăcini,

Şi tot mai greu mă ridicam,

S-alerg din nou mă chinuiam,

Cu ochi de lacrimi plini.

Fără speranţă, mă grăbeam

Spre destinaţia mea;

Ultimul lucru ce-l făceam,

Să fiu acolo, îmi doream,

Dar sângele-mi curgea.

De neputinţă iar plângeam,

Văzând în urmă sânge,

De lacrimi drumul nu-l vedeam,

Şi în sfârşit înţelegeam:

Eu nu voi mai ajunge.

Printre copaci mă rătăceam,

Doar ei mă vor veghea;

Acum eu nu mai alergam,

Ştiam că mor, alunecam

Spre noaptea ce venea.